Mi a véleményetek erről a himnuszról?

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani

Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte,

La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian.

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii.

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,

Româna națiune, ai voștri strănepoți,

Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,

"Viața-n libertate ori moarte" strigă toți

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Și oarba neunire la Milcov și Carpați

Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați.

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

2]

Pretinde de la fiii-și azi mână d-ajutori,

Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,

În astfel de pericul s-ar face vânzători.

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inima duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie și foc.

N-ajunge iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim.

N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug de seculi ca vitele-l purtăm;

Acum se-ncearcă cruzii, cu oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm.

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri.

Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă și silă, viclene uneltiri.

Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,

Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ.

Ébredj fel, ó, román, ébredj halotti álmodból,

Melybe süllyesztettek barbár zsarnokok!

Most vagy soha, teremts magadnak eljövendő sorsot,

Melynek kegyetlen ellenséged is meghajolni fog!

Most vagy soha, bizonyítsd be a világnak,

Hogy még folyik a római vér ereidben,

És hogy szívünkben még őrzünk büszkén egy nevet,

Csaták győztesét, egy nevet: Traianus!

Nézzétek, ti dicső árnyak: Mihály, István, Mátyás király,

Román nemzet, a ti dédunokáitok,

Felfegyverkezve, a ti tüzetekkel ereinkben

Mind azt kiáltjuk: „Élet szabadon, vagy halál!”

Papok kereszttel az élen! Hisz a had keresztény,

A mottó a szabadság, a cél szent,

Inkább meghalunk csatában, teljes glóriában,

Mint hogy újból rabszolgák legyünk régi földünkön.